Doi tineri s-au dus la o partidă de pescuit și la un grătar pe malul tulcean al Dunării. Seara, cu mațul plin, au vrut să treacă Dunărea cu barca pneumatică din dotare dar nu au reușit să ajungă la Galați deoarece au rămas fără vâsle. Au sunat la 112 și au fost transportați cu „taxiul” Poliției de Frontieră Galați.
Aventura fluvială a avut loc duminică. La ceas de seară, cei doi tineri (23 şi 27 de ani) au decis să traverseze Dunărea. Nu știm dacă au consumat prea mult muștar la grătarul făcut pe malul tulcean, dar cert este că au reușit să piardă vâslele bărcii în care se aflau. Și pentru că bărcile nu au decât două vâsle, ei s-au plimbat în derivă până pe insula din mijlocul Dunării. În pană de idei și cu morcovul la fundul bărcii, au sunat la 112 ca să nu ajungă verișori cu Robinson Crusoe.
„În data de 17 iulie a.c., în jurul orei 21.00 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați au fost sesizați telefonic de către lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, despre faptul că pe fluviul Dunărea, în zona km.fl.154, plutește în derivă o barcă pneumatică, în care se află două persoane de sex masculin. Polițiștii de frontieră au acționat operativ, deplasându-se cu ambarcațiunea din dotare, la fața locului identificând cele două persoane.” (Poliția de Frontieră Galați)
Tinerii naufragiați și „derivați” au fost plimbați cu șalupa Poliției de Frontieră până la punctul de trecere bac. Acolo nu i-a așteptat taxiul ci un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați. Happy end!