Liga Studenților din Galați a comemorat tinerii uciși în Mineriadele organizate de către bunicii și / sau părinții băieților deștepți care acum ne conduc. Restul populimii a avut treabă cu meciurile de non-fotbal ale unor cretini în chiloți, sau cu făcutul manichiurii
Studenții gălățeni au organizat diverse activități în memoria tinerilor care au murit degeaba la Mineriadele organizate de către Securitate și al ei fost lider, Iliescu Ion. Bine, pentru că așa arată calendarul, ei i-au comemorat în principal pe cei uciși în zilele de 13-15 iunie 1990.
Pe 13 iunie (alaltăieri) a fost proiectat un film despre Mineriadă, iar a doua zi un concurs de… aia… cum îi spune… cultură generală.
Astăzi, 15 iunie, începând cu ora 18,00, au fost depuse coroane de flori la Monumentul de lângă Teatrul Dramatic “Fani Tardini”.
Generația Facebook a fost foarte revoltată atunci când, din motive medicale, a fost impusă obligativitatea purtării măștii de protecție. “Li-beheher-ta-te!”, strigau în stradă niște copii tembeli, care nu știu absolut nimic despre cele trăite de către părinții și bunicii lor. Habar n-au ce înseamnă să porți o mască sub formă de botniță.
Cei care chiar și-au dorit adevărata libertate (pentru că în lipsa ei au înțeles perfect ce este aceea) au fost bătuți cu bestialitate, iar unii au și dispărut prin deces, moarte, sau sucombare(!). Niște brute cu bâte au fost aduse cu trenuri (și vodcă) în mijlocul unei mulțimi de copii deștepți, nu de facebookotarzi, care înțeleseseră că Puterea a fost acaparată de către aceiași nenorociți care ne-au ținut în Evul Mediu timp de jumătate de secol.
Nu vreau să dezvolt subiectul pe latura sa istorică, ar fi de scris un roman. Subiectul acestei băgări în seamă în scris este reprezentat de către maimuțoii frezați, majoritari, care habar n-ar avea pe ce planetă trăiesc, dacă nu și-ar consulta iPhone-ul.
Li-ber-ta-te! Asta strigau, nu behăiau, copiii cu infinit mai multe șanțuri pe creier decât majoritatea cretinoidă care a votat Ion Iliescu. Ei bine, simțind pericolul, animalele securostoide (care acum ne conduc și mai ferm decât atunci) au chemat brutele cu bâte. Bum, trosc, poc!
Să-mi fie iertată exprimarea tembelă, nu mă adresez intelectualilor. Vorbesc singur – dobitocii cărora le este adresat articolul nici măcar nu vor citi, pentru că cititul, măi nene, nu e ceva facil!
Băi creierașelor netede, care ați protestat pentru că știați voi Medicină mai bine decât medicii, imaginați-vă că atunci când v-ați adunat voi pe străzi ar fi apărut niște indivizi cu răngi. Mulți. Și ar fi început să lovească, cum se nimerea. Femei, bărbați, adolescenți – loviți la grămadă.
Luați o gură de aer, știu că e greu de înțeles. Aia a fost realitatea anilor ’90, într-o țară medievală în care, din păcate, voi aveți drept de vot.
Poate că revolta mea pare artificială – ăsta e tâmpit! Din păcate nu este așa. Am trăit în repetate rânduri oroarea cauzată de discuții cu niște “băeți” și “feti”de până în 30 de ani. Șoc și groază! Băi, ăștia nu că nu știu nicio boabă de “istorie veche”, ei habar n-au ce anume a însemnat nenorocirea coumunistă, recentă și actuală!
Nu aș avea absolut nimic de comentat la adresa lor, dacă nu ar fi avut dreptul de a-mi influența viața. Cum? Prin vot.
Imbecilii care trăiesc doar instinctiv – mâncat, băut, sexut – au drept de vot. Pentru ei, diferența dintre Mineriadă și Marmeladă este aceeași cu cea dintre, mă scuzați, p.zdă și pezdă.
Ei reprezintă marea masă de manevră a securiștilor care ne conduc.
Ce coroane de flori, ce Mineriadă, ce valori democratice?!! Banu’ tată, banu’!
Felicitări studenților gălățeni pentru aducerea-aminte! Numai că singurul sfat pe care li-l pot da este următorul: emigrați cât mai repede! Nu vă pierdeți timpul, adică viețile, într-o țară complet acaparată de către descendenții celor care au omorât copii în anii ’90.
Caracatița a devenit mult prea puternică pentru a mai putea fi omorâtă. S-a hrănit timp de 3 decenii cu prostia, cu ignoranța și cu voturile maselor de imbecili.
Condoleanțe părinților care și-au pierdut copiii la Lovitura de Stat și la Mineriade.
Citește și: Șoc – va fi anulat dreptul de vot! Test grilă pentru a putea vota