Ne-a liniștit ministrul Sănătății. Cică pandemia a trecut și mizeria numită SARS CoV-2 va provoca doar viroze sezoniere. Unele sub formă de val care nu vor învolbura prea tare situație epidemiologică autohtonă, spune Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, i-a anunțat pe români că infecţia cu SARS CoV-2 se transformă încet într-o viroză sezonieră. Rafila s-a adresat și „surferilor” din spațiul carpato-danubiano-pontic spunându-le că este posibil să mai apară un val. Asta nu eprezintă un motiv de îngrijorare.
„Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale.” (Alexandru Rafila, sursa Agerpres)
Pe val sau sub val, nici nu mai contează pentru că am scăpat de pandemie printr-o metodă lingvistică. Am botezat-o viroză sezonieră în timpul căreia mor oameni.
„Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe.” (Alexandru Rafila)
Așadar optimism! Preventiv, îl rugăm pe Cel de Sus să ne ferească de viroze și valuri precum cele în derulare în China!