Pe 1 Iunie 2022 se va desfășura la Galați „Carnavalul Copiilor”
N-ar fi rău să vă faceți timp de 1 Iunie pentru a veni cu copiii prin Grădina Publică. Nu de alta, dar la „Carnavalul Copiilor” aceștia vor avea ocazia să vadă și altceva în afară de pixeli. Dansuri, concursuri, jocuri și multe altele, toate efectuate live de către persoane în carne și oase, nu de procesoare si plăci grafice!
Vremea va fi perfectă (ne-a asigurat Romica Jurca), așa că nu aveți motive pentru a nu face o plimbare scurtă cu copiii, măcar de 4-5 ore!
Ca să nu mai spunem că, într-o lume din ce în ce mai obișnuită doar cu “distracțiile” pe care le oferă “compiuterele” și “tembelizoarele”, evenimentul ar putea fi unul plăcut și pentru voi.
Mai un suc, mai o bere, ștrumfii în lumea lor… all good.
“Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Galați cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, va avea loc în Grădina Publică, între orele 10.00 și 21.00.
Copiii vor putea interacționa cu mascote, personaje de film și desene animate din lumea basmelor românești și internaționale, cu statui vii, mimi, clovni și personaje cu picioroange.
Cei mici și nu numai se vor putea bucura de momente artistice, demonstrații de dans, concursuri și jocuri de grup, precum și spectacole de magie, muzică și teatru, ateliere de creație, karaoke și face painting.
Începând cu ora 18.00, pe aleile din Grădina Publică se va desfășura parada personajelor, iar zâmbetele celor prezenți vor putea fi surprinse la cabina foto magică.
De asemenea, se vor organiza jocuri și concursuri interactive, iar distracția poate continua la tobogan și trambuline”, au spus organizatorii.
Precizare: partea cu toboganul și mai ales cu trambulinele nu se adresează și părinților! 😄
Have fun!