Ziua și minunea în lumea infrastructurii gălățene. Ministrul Transporturilor a anunțat miercuri că peste Siret va fi construit un nou pod. Este vorba despre proiectul de la Cosmești care are scopul de a trimite la pensie podul din zonă construit în 1924.
Miercuri, CNAIR a desemnat câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția Podului de la Cosmești, pe DN24. Constructorul are la dispoziție 5 luni pentru proiectare și 19 luni pentru execuția lucrării. Totul va costa aproape 150 de milioane de lei în baza unei finanțări europene. Lista cu lucrări nu vizează doar podul ci și alte elemente de infrastructură.
„Trebuie executate următoarele lucrări: – construcția noului pod rutier peste râul Siret, construcția unui sector nou de drum în lungime de aproximativ 6 km și amenajarea unui pasaj rutier peste calea ferată Mărășești – Tecuci. După finalizarea lucrărilor noul traseu va asigura ocolirea comunei Cosmești tranzitată acum de DN24 pe relația Tișița – Tecuci – Bârlad – Vaslui – Crasna – Iași.” (ministrul Transporturilor, sursa FB)
Un alt pod peste Siret o să apară în apropierea orașului Galați, pe traseul viitorului drum expres Galați-Brăila. Totuși nu vrem să vă amețim și vă promitem că o să continuăm subiectul zilele următoare.