Ca în bancul cu nebunii care, pentru că au fost cuminți, vor primi apă în piscina spitalului se derulează lucrurile și dinspre municipalitatea gălățeană: la un an de la inaugurarea Plajei Dunărea, anunță că montează două piscine modulare.
„Municipiul Galați este o autoritate publică a cărei misiune este să promoveze şi să susţină, în comunitatea locală, regională, naţională şi internaţională, îmbunătăţirea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat al său. S-a identificat necesitatea achiziţiei a 2 (două) piscine modulare mobile, racordate la utilităţi, pentru obiectivul „Plaja Dunărea” – str. Saturn nr. 25, Galaţi, în vederea extinderii facilităţilor de agrement oferite locuitorilor Municipiului Galaţi, cu respectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei”, motivează reprezentanții Primăriei utilitatea investiției, pentru care au demarat o licitație publică.
Prea mulți bani nu dau pe cele două piscinuțe, valoarea totală estimată a acestei achiziții fiind de 580.000 lei fără TVA.
După patru ani de la țeapa trasă de Karan, ce a promis investiții de peste 6 milioane de euro, fără a face ceva notabil, Plaja Dunărea a fost din nou deschisă publicului în iulie, 2021.
Accesul în zona de agrement fusese interzis din 2014 de inspectorii direcției de Sănătate Publică, care au constatat starea jalnică a bazinului, fără sistem de filtrare a apei, plus condițiile insalubre de la cabinele de schimb şi WC-uri.