După isteria valutei, a carburantului și uleiului, o nouă isterie ni se pregătește pe rețelele de socializare și orice altă cale de comunicare.
De această dată, vine Norul toxic, dinspre Ucraina
„Ca urmare a răspândirii pe canalul WhatsApp a unui mesaj prin care se prezintă că mâine, pe teritoriul României va fi prezent un nor toxic care ar conține sulf, plumb și alte metale grele, format în urma bombardamentelor din Ucraina, vă informăm că informațiile prezentate sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip FAKE NEWS”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Și cei de la Ministerul Mediului spun că zvonul e doar praf de Dobrogea, nicidecum de Ucraina.
Isteria este alimentată de faptul că marți, între orele 8 – 20, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și sud-vestul Moldovei se află sub avertizare Cod Galben de vânt puternic, care ar putea atinge chiar și 80 km/h, în anumite zone.
În acest context, în Municipiul București și în mai multe zone aflate sub avertizare, inclusiv Galați și Brăila, s-a constatat fenomenul de resuspensie a particulelor de praf atmosferic depuse pe sol, în special PM10, care a fost antrenat de rafalele de vânt, determinând creșteri ale valorilor înregistrate de stațiile de monitorizare a calității aerului.
„Este important să precizăm că niciun alt indicator măsurat (monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon etc.) nu prezintă creșteri semnificative, nicăieri pe teritoriul României.
De asemenea, respingem ferm orice speculație care exprimă un raport de cauzalitate între fenomenul descris mai sus și poluarea produsă în zona de conflict militar din Ucraina. Modelările realizate de #ANM arată foarte clar că, în perioada următoare, nu se preconizează o deplasare a norului poluant dinspre Ucraina spre teritoriul României. Orice potențială creștere a emisiilor ar fi detectată imediat de stațiile #RNMCA, în special de cele din nordul și estul țării și ar fi comunicată public de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului”, tarnmite și Ministerul Mediului.
Faptul că totul e doar o informație alarmistă e subliniat și de reprezentanții Guvernului.
„Datele furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus) arată că pe parcursul zilei de astăzi și mâine, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate”, a transmis marți Biroul de Presă al Guvernului României.
Așadar, de praf, e praf, dar e praf de-al nostru.