Jurasicul politic a mai consemnat o victimă. Alde Cristian Dima & Co au fost înghițiți de PNL. Ei îi spun fuziune, dar tot cu digestia are legătură: un brontozaur chior și șchiop (PNL) a halit o musculiță politică amețită de vremuri (ALDE).
Neștirea zilei este că PNL și ALDE au încheiat protocolul de fuziune. Informația a făcut vâlvă într-o scară de bloc în care încap toți membrii ALDE din România. La PNL a trecut aproape neobservată pentru că băieții în galben au lucruri de împărțit/furat cu pesediștii. Oricum, dacă-i întrebi pe politicieni îți vor vorbi despre consolidarea dreptei și despre mărețul protocol semnat de PNL și ALDE.
„PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuțiilor, am stabilit obiectivele comune și am definitivat un parcurs procedural.” (Florin Cîțu, PNL)
„Revenim acasă cu buna-credință a liberalilor care nu dau înapoi în momente critice pentru România, atunci când unii cred că a fi patriot se rezumă la a critica și a desființa totul, dar de pe margine. E o situație de „acum ori niciodată”, care cere colaborare din partea tuturor forțelor politice. Strângem rândurile cu atât mai mult, în momente în care România are nevoie de unitate!” (Daniel Olteanu, ALDE)
La final, ajungem și la ce-i mai important: Daniel Olteanu, Cristian Dima și ceilalți vor fi cooptați în structurile PNL, la nivel central și local. Adică prind și ei o firmitură de ciolan.