În fiecare an, undeva prin noiembrie, vaccinul gripal apare pe piață, ca rezultat al eforturilor unor băieți și fete care nu au băut cerneala
Cinci copii din Galați au fost diagnosticați cu gripă, acum câteva zile. Gripă care nu este răceală(!), este o boală foarte gravă, și mai ales transmisibilă. Însă, încă din secolul 19, un om deștept a descoperit vaccinul – în cazul de față vorbim despre vaccinul gripal.
Părințeii români nu prea se înghesuie la vaccinare, să fie sănătoși! Dar copiii devin victime colaterale, că nu au cum să-i învețe ei pe părinți că în fiecare toamnă trebuie să li se administreze vaccinul gripal. Așa că unii și mor. Cu zile. Trist.
De ce în fiecare an? Pentru că, de la an la an, tulpinile virusurilor se modifică, adică evoluează, precum unii dintre noi. A face vaccinul gripal, anual, este ceva absolut normal, și mai ales obligatoriu atunci când vine vorba despre copii.
Nu ne mai putem mira de rata scăzută a vaccinării anti-COVID, deja am vorbi despre SF-uri. Românii nu cunosc nici măcar importanța vaccinului gripal, ba chiar unii se opun vaccinării de orice fel, cu toată înverșunarea pe care neștiința o poate genera.
Tu poți să nu-l faci, poate că-ți place riscul, este fix treaba ta; dar lasă copiii să beneficieze de știința secolului 21, pentru că așa e normal.
Este bine de știut că vaccinul intranazal este la fel de eficient precum vaccinul injectabil, așa că nu este nevoie să se apeleze la ac, pentru cei mici.
Sănătate!
Citește și: Începe vaccinarea copiilor. La Galați, au fost organizate opt centre