Pe hârtie, la capitolul infrastructură stăm bine. De azi încolo, stăm excelent. Un drum expres spre București și-a făcut loc în mapele doldora de proiecte. Să dea Dumnezeul constructorilor să vadă lumina zilei!
Astăzi am aflat că jupânii administrației din patru județe- Galați, Brăila, Ialomița și Călărași- s-au asociat și au decis să pună umărul la realizarea unui drum expres între Galați și Drajna-Autostrada Soarelui (drum TransRegio Galați – Brăila–Slobozia (Ialomița)- Drajna –Autostrada A2 -Chiciu (Călărași).
Sediul asociației consiliilor județene va fi la Galați. În funcția de președinte a fost ales Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. După ce vor face partea birocratică (asta ține mai mult decât construirea drumului), cei patru președinți de CJ vor duce proiectul cu fundițe la Ministerul Transporturilor. Ulterior, îl va depune la UE pentru finanțare.
„Sunt numeroase proceduri, pentru început avem nevoie de o firmă care să stabilească traseul și numărul de kilometri de pe viitorul drum. O să dureze câteva luni, la toamnă vom avea aceste informații. În cel mai optimist scenariu, contractul pentru realizarea drumului ar putea fi semnat în 2023. Astfel, lucrările să înceapă în 2024.” (Costel Fotea, președintele CJ Galați)
Așadar, pe drum vom călca prin 2026, 2027. În cel mai bun caz. Dacă nu, nu!