Show-ul făcut de soții Șoșoacă a depășit o clipită în audiențe până și pe mama lui Covid! A fost un cocktail cu de toate. O senatoare a republicii (cum au tradus italienii), o ziaristă celebră (Lucia Goracci), mușcături, sechestrări, poliție, ambasade, etc.
Mutulică, alias președintele României, Klaus Iohannis, și-a ieșit azi din amorțeala obișnuită și a făcut o declarație. Chestiune speculată imediat până și de ziarul Sputnik. Nu, nu despre corupție a fost vorba. Nici despre pensiile speciale. Nici măcar despre PSD-ul care, vă mai amintiți, nu-l lasă să aibă Guvernul lui. Și nici despre ceva de interes pentru români, cum ar fi războiul care vine din Ucraina. Mutulică ne-a vorbit despre ce-a făcut Șoșoaca. Că e îngrijorat, că urmărește cu atenție, că instituțiile să-și facă treaba.
Mai pe românește, Mutulică al nostru a făcut un mic trafic de influență să vadă și anumite ambasade că se implică. Nu că asta ar fi treaba lui. Știu, pare greu de crezut, dar președintele României a pierdut azi șansa de a tăcea.
Este un incident absolut regretabil. Trebuie să fim foarte clari: sechestrarea de persoane se sancționează, conform legii, și în România. Pe de altă parte, nu vreau să mă antepronunț. Absolut toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit, trebuie să-și facă datoria cu vârf și îndesat, cum se spune, după care, cu siguranță, voi aștepta concluziile de rigoare.
Este posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor chestiuni. Cert este, solicit această verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident, care este absolut regretabil. Și, ca să fiu sincer, până acuma ar fi fost inimaginabil. (Klaus Iohannis)
Mutulică și-a dat cu prestanța prezidențială în șoșoacă. Ar fi multe de spus, dar cei mai mulți dintre noi l-am votat. Așa că, ciocu mic și hai să vedem cum votăm data viitoare.
Citește și: Atenție! O creatură cu botniță a fost văzută în Parlament