Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi a fost dotat cu un tomograf în coerenţă optică
Astfel, Spitalul de Boli Infecțioase a devenit singura unitate medicală din România în care cancerul de piele, bolile inflamatorii, imunologice şi degenerative pot fi depistate printr-o procedura non-invazivă. Tehnica folosită cu ajutorul tomografului ține de domeniul oftalmologiei, adaptată pentru depistarea celulelor canceroase de către medicii dermatologi.
Acest procedeu medical reprezintă o noutate în domeniul dermatologiei. În esență, cancerul de piele poate fi depistat în stadiu incipient cu ajutorul luminii. Astfel, nu mai sunt necesare intervenţii chirurgicale pentru a determina prezenţa celulelor canceroase la nivelul epidermei.
De asemenea, cu acest echipament medical ultraperformant se poate monitoriza şi eficienţa tratamentului.
Tomograful, care a costat 743.155 lei,a fost achiziționat din fonduri europene. Acestea au fost atrase de către Consiliul Județean Galați, prin Programului Operaţional Regional 2014-2020.
“Continuăm să aducem aparatură medicală modernă şi la Spitalul de Boli Infecţioase, astfel încât să creăm condiţii mai bune atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi. Din păcate, în România a crescut în ultimii ani incidenţa cancerului de piele, iar medicii specialişti spun că în continuare acest tip de cancer este subdiagnosticat sau diagnosticat tardiv.
Odată cu acest nou aparat medical, Spitalul de Boli Infecţioase, acolo unde a fost înfiinţat recent şi un centru de excelenţă în domeniul dermatologiei, are în dotare două echipamente medicale de ultimă generaţie pentru depistarea şi monitorizarea cancerului de piele, care vor fi folosite simultan de către echipa coordonată de medicii Alin Laurenţiu Tatu şi Florin Bujoreanu”, a declarat președintele Consiliului Județean.
Atragerea de fonduri europene reprezintă secretul succesului actualelor căpetenii ale Galațiului. S-au prins că nu trebuie băgată mâna în buzunar (bugetul local) pentru a câștiga voturi. Însă, la modul colateral, beneficiază și gălățenii de lucruri concrete, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
Citește și: Persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru echipamente, dacă vor depăși birocrația
Sursa: Agerpres