Un an și jumătate a trecut de când Consiliul Local a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de reabilitare a unui corp al Spitalului de Copii. După doar un an și jumătate, municipalitatea și-a luat inima în dinți și a lansat licitația.
Așadar, Primăria pune la bătaie 5,5 milioane lei (fără TVA) pentru Reabilitarea și eficientizarea energetică a Corpului A – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”.
Este vorba de un corp de clădire în care funcționează, la parter, ambulatoriul integrat și Laboratorul Clinic de radiologie – imagistică medicală. La etajul 1 există Clinica Pediatrie IV, formată din Compartimentul de Terapie Intensivă și Compartimentul de Neonatalogie și Stația de hemodializă. La etajul 2, întâlnim Laboratorul Clinic de analize medicale, cabinete și birouri. În fine, la etajul 3 își desfășoară activitatea Blocul Operator și Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă; etajul 4 (restrâns) găzduiește spații tehnice (centrala telefonică, servere, etc).
Dată în folosință în 1986, nu a beneficiat de termoizolarea pereților și nici de o reabilitare totală, singura intervenție la exterior fiind înlocuirea ferestrelor.
Principalele intervenții se referă la lucrări de reabilitare termică, înlocuirea a 60% din tâmplărie, înlocuirea sistemului de încălzire, instalarea unor elemente alternative de producere a energiei electrice (termice) prin montarea de panouri solare pe acoperiș.
Durata de realizare a investiției este de 15 luni (3 de proiectare și 12 de execuție) iar banii ar urma să vină din fonduri europene.