Primăria municipiului Galați informează că, în apropierea Sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al orașului, vor fi aprinse luminile festive
Astfel, luni 29 noiembrie, în jurul orei 16.45, va începe punerea în funcțiune a instalațiilor de pe principalele străzi și zone pietonale, inclusiv în Grădina Publică. Luminile vor rămâne aprinse pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, până la începutul anului viitor.
Lucrările și instalațiile sunt executate și furnizate de către operatorul serviciului de iluminat public care are contract cu Primăria Galați pentru perioada noiembrie 2019 – noiembrie 2023, respectiv asocierea SC Flash Lighting SRL – SC MK Illumination SRL.
Valoarea potențial maximală a contractului este de 12.738.031,72 lei fără TVA pentru cei 4 ani. Este vorba despre un contract de prestări servicii pentru iluminatul public, care are și componenta de iluminat festiv.