Vești ciudate vin de la combinatul siderurgic. Spun reprezentanții companiei LIBERTY că fac angajări. În plin crivăț pandemic, combinatului îi merge destul de bine și angajează peste 600 de oameni într-un singur an.
În primele 10 luni ale anului, la combinat și-au tras carte de muncă 532 de cetățeni. Anul nu s-a încheiat, așa că de Moș Crăciun încă vreo sută de persoane și-ar putea face formele de angajare la LIBERTY Galați.
Vă spuneam că siderurgiștilor gălățeni le merge bine. O recunosc și ei.
„Extinderea echipei LIBERTY Galați este susținută de performanțele obținute în 2021 și de obiectivele de creștere, compania vizând o producție anuală de 3 milioane de tone de oțel, ceea ce reprezintă o creștere majoră față de momentul achiziției din 2019”, anunță domnii de la combinat.
O parte din noii angajați ocupă poziții care au fost înființate anul acesta. Ar mai vrea combinatul și niște tineri pentru că… digitalizare, modernizare. Aceștia ar putea fi găsiți prin intermediul Academiei GREENSTEEL. Să auzim de bine!