Un tânăr păcătos a făcut bani frumoși pretinzând că este preot. El strângea donații de la credincioșii naivi. Doamne ajută și ferește-mă de cel în uniformă și izbăvește-mă de codul penal.
Este rugăciunea preferată a unui tânăr care a fost săltat de polițiști deoarece pretindea a fi preot. Ca să fie clar. Individul nu este exhibiționist ci escroc, unul mărunt.
Eroul este un tânăr de 19 ani, din Galați. El se dădea drept preot ca să înșele oameni și timp de un an a reușit să adune aproximativ 11.000 de lei.
„Din cercetări, a rezultat că, timp de aproximativ un an, folosindu-se de calitatea falsă de preot creștin-ortodox, sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare și construirii unei biserici, tânărul ar fi primit donații de la diferite persoane din țară și din străinătate, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 11 000 de lei.” (IPJ Galați)
Acum preotul virtual se închină la ditamai dosarul penal de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
De asemenea, individul a fost reținut pentru 24 de ore. El va ajunge în fața unui judecător care va decide dacă păcătosul trebuie să fie arestat preventiv.
Vă spuneam că omul care s-a dat drept preot este un escroc mărunt. Dacă l-ar fi dus capul se dădea drept politician, obținea sume de bani mult mai mari și nu-l prindea nimeni!