O rubrică nouă a apărut în raportarea zilnică a autorităților privitoare la COVID 19. Și nu este tocmai o veste bună. Autoritățile au băgat între cifre și numărul copiilor care se infectează cu virusul SARS CoV 2 și ajung la spital.
Luni, 6 septembrie, în România sunt aproximativ 100 de copii internați din cauza COVID 19, iar 5 sunt în stare gravă.
„În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.338. Dintre acestea, 405 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 107 sunt minori, 102 fiind internați în secții și 5 la ATI.” (statistica oficială)
La Galați nu există copii internați la ATI din cauza nenorocitului de virus. Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla. În timp ce poporul român, priceput la fotbal, politică, femei și, mai nou, la medicină, dezbate aspectul filozofic al pandemiei (există sau nu există virusul), cercetătorii americani anunță că în SUA 37 de tineri au murit din cauza unui sindrom asociat COVID 19.
Studiul american a fost făcut în vară. Cică mii de copii au fost afectați de sindromul inflamator multisistemic pediatric asociat COVID-19 (PIMS) de luna mai a anului trecut până în august. Este vorba despre o boală gravă care afectează copiii infectați cu virusul SARS CoV-2.
Sindromul inflamator multisistemic pediatric asociat COVID-19 (PIMS) este o afecțiune rară, dar gravă care afectează copiii și adolescenții care s-au infectat cu SARS CoV 2. Din luna mai 2020, au fost diagnosticate 4.404 cazuri de PIMS la persoane cu vârste cuprinse între 0 și 20 de ani, iar 37 au murit, anunță americanii, citați de pagina RO Vaccinare.
Autoritățile americane monitorizează atent cazurile de PIMS pentru o mai bună înțelegere a simptomelor acestei afecțiuni. Așa-s americanii, mai fraieri ca românii deoarece pun botul la cipuri și la povești cu epidemii verzi pe pereți!