S-a înroșit comuna Cavadinești. Nu ne interesează politica și vorbim despre pandemie. Cică în comuna gălățeană a fost depășit pragul de 3 persoane infectate la mia de locuitori și începând de miercuri se aplică scenariul roșu. Ca să nu o mai lungim se aplică restricții.
Prefectura Galați a anunțat că în urma ședinței Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galați s-a decis că vor fi aplicate măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 826 din 5 august 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. Noile reguli au intrat miercuri în vigoare și vor fi valabile 14 zile. În Cavadinești incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
Restricțiile sunt cele cunoscute: nu pot fi organizate activitățile în cadrul instituțiilor de spectacole și nici nu se desfășoară festivaluri, bâlciuri, activități recreative și sportive.
De asemenea, sunt închise barurile, restaurantele, discotecile și sălile de jocuri de noroc și nu pot fi organizate evenimente private. Obligativitatea purtării măștilor în zonele aglomerate rămâne în vigoare.