Primăria municipiului Galați informează că, începând cu 1 octombrie 2021, vor apărea unele modificări în transportul public în comun, pentru a echilibra cerința de deplasare a cetățenilor cu eficientizarea transportului public local, având la bază o analiză detaliată a numărului de călători pe trasee și intervale orare.
Astfel, deși se desființează traseele 18 și 19, care se suprapun în proporție de peste 90% cu alte trasee (cu traseul 11, respectiv 20), important este că se suplimentează traseele cu care se dublau.
Chiar dacă traseul 19 se desființează, traseul 20 va fi suplimentat cu 3 autobuze, iar frecvența practic se înjumătățește (de la 24 de minute la 12 minute). Mai mult, traseul 20 va prelua itinerariul traseului 19, adică va trece pe str. Regiment 11 Siret.
Deși traseul 18 se desființează, traseul 11 va fi suplimentat cu 2 autobuze, frecvența acestuia reducându-se la 4 – 5 minute.
Traseul 104 se scurtează până în Centru, motivul principal fiind faptul ca din Centru spre Bariera Traian încărcarea troleibuzelor este de sub 5%, fiind intervale de timp în care se merge fără călători. Astfel, se reduce lungimea traseului, dar păstrându-se pe tot parcursul zilei aceeași frecvență ca și până acum, degrevând totodată traseul 102 de calatorii care au ca destinație Țiglina I sau Țiglina II.
Primăria municipiului Galați a realizat, în ultimii ani, importante investiții pentru modernizarea flotei de mijloace de transport în comun și a infrastructurii de transport. Astfel, numărul de mijloace noi achiziționate a ajuns la 100, după ce a sosit și cel de-al treilea tramvai din seria celor opt produse în fabrica de la Arad. Mai mult, investițiile au vizat și înlocuirea căii de rulare a tramvaielor și a rețelei de contact.