Parc industrial de 25 de milioane de euro. La Brăila, nu la Galați! Știrea zilei vine de la Dunărea de Jos: un parc industrial se va construi în Zona Liberă Brăila. Un investitor cunoscut va băga vreo 25 de milioane de euro ca să facă o platformă pentru companiile care au nevoie de unități de producție. La Galați este toamnă!
Vecinii gălățenilor de peste Siret anunță că au bătut palma pentru o investiție șmecheră. În plină pandemie, o companie a decis să amenajeze un parc industrial în Zona Liberă Brăila. Pentru asta investitorul va băga mână în toate buzunarele. 25 de milioane de euro costă parcul care va fi construit pe 11 hectare de pământ. Prima autorizație de construire pentru realizarea unei hale a fost emisă deja de Primărie, iar lucrările vor începe la primăvară.
Știe tot mapamondul că și la Galați există un parc industrial. Lucrările la Parcul Industrial Galați în valoare de 13 milioane de euro au început în 2006.
De atunci, zero investitori, zero investiții, salarii plătite, cheltuieli importante. Mai nou, zona s-a ales și cu un litigiu după ce fostul director a concesionat tot terenul pe care se află parcul, cică fără a informa Primăria, unei firme din Ucraina. Harașo!