PERSONAL DIDACTIC SPECIALIZAT PENTRU STIMULAREA COMPETENTELOR SOCIO – EMOȚIONALE ALE STUDENȚILOR. REZULTAT ATINS AL PROIECTULUI MEDIIA
Proiectul MEDIIA (Metode Educaționale pentru Dezvoltarea Învățământului Inovativ Antreprenorial) derulat de Universitatea ”Danubius” din Galați în parteneriat cu Fundația SATEAN, se apropie de final. Cele două instituții partenere și-au propus, în urmă cu 2 ani, un proiect bazat pe nevoile inovării, în primul rând din perspectiva necesității dezvoltării companiilor. În acest context, universitățile trebuie să-și asume responsabilitatea față de piața muncii, și să ofere profiluri profesionale capabile să sprijine proiectele de inovare și dezvoltare a companiilor.
Obiectivul general al proiectului constă în revizuirea propriei oferte educaționale si creșterea atractivității si dimensiunii practice a ofertelor educaționale. Astfel, a fost propusă integrarea metodologiilor tradiționale în noi metodologii care conferă învățării interacțiune, prin utilizarea instrumentelor IT ( de exemplu, aplicarea tehnicilor de gamificare si a realității augmentate) cu o mai mare raportare la practica mediului de afaceri.
Cadrele didactice și studenții beneficiari ai cursurilor, meselor de lucru, proiectelor pilot derulate în cadrul proiectului MEDIIA, au avut acces la elemente de noutate specifice unei oferte educaționale caracterizată prin adaptarea competentelor tehnice: cursuri de dezvoltare a inteligentei emoționale, cursuri pentru înțelegerea organizării si planificării muncii etc.
În cadrul subactivității 5.1. Planificarea, realizarea si coordonarea cursurilor de specializare pentru Personalul didactic din învățământul superior si terțiar non-universitar in cadrul analizei nevoilor din companii, in dezvoltarea cursurilor pentru stimularea competentelor analitice, creativitatea studenților si competențele necesare studenților/absolvenților pentru a rezista într-o lume aflata în schimbare au fost derulate cursuri de specializare a personalului didactic pentru stimularea competentelor socio – emoționale ale studenților.
Pornindu-se de la premisa că formarea personalului didactic este fundamentală pentru implementarea și asigurarea sustenabilității ofertei de cursuri de dezvoltare socio – emoțională, prin parcurgerea acestor cursuri, cadrele didactice participante la cursuri au dobândit noi cunoștințe, dincolo de aspectele referitoare la dezvoltarea profesională, cu privire la metodologiile și tehnicile de gestionare a dezvoltării personale și a caracterului studentului.
Așadar, în cadrul acestei subactivități, cadrele didactice din grupul țintă al proiectului MEDIIA au participat la următoarele cursuri: DEZVOLTAREA INTELIGENTEI EMOTIONALE ȘI A CREATIVITATII STUDENTILOR; TEHNICI DE AUTOEVALUARE ȘI AUTO-ANALIZA A NEVOILOR PROFESIONALE; METODOLOGIA ȘI ORIENTAREA ÎN CARIERA.
Cursul Tehnici de autoevaluare si interevaluare a lucrărilor scrise a vizat implementarea de strategii cognitive adaptate contextelor actuale, anticiparea nevoilor de formare în societatea modernă care este în continuă schimbare, cu o piață a muncii în evoluție permanentă și cu cerințe variate.
Abordarea creativă a procesului de învăţământ a reprezentat obiectivul general al cursului Dezvoltarea inteligenței emoționale si a creativitații pentru studenți.
Scopul cursului Metodologia și oriebtarea în carieră a constat în oferirea de noi oportunităţi de angajare a tinerilor din sistemul educaţional pe piaţa muncii, prin obiective specifice de consiliere şi orientare în carieră care au vizat atât orientarea şi consilierea elevilor/studenţilor astfel încât aceştia să poată să fie capabili să îşi poată planifica şi gestiona în mod optim propriul traseu educaţional şi de carieră cât și reducerea abandonului universitar cauzat de motive profesionale sau de orientare în carieră, precum şi de motive personale sau de adaptare la mediul universitar.
Cadrele didactice participante la aceste cursuri au considerat că au beneficiat de o oportunitate deosebită care contribuie la îmbunătățirea competențelor prin activitățile specifice cercetării, educației și transferului de cunoștințe, sub îndrumarea formatorilor profesioniști.
Proiectul MEDIIA contribuie în mod direct la atingerea obiectivelor POCU 2014-2020, Axa prioritară 6 Educație si competente Prioritatea de investiții – 10.ii. Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei şi accesul la învăţământul terţiar şi a celui echivalent în vederea creşterii participării şi a nivelului de educaţie, în special pentru grupurile defavorizate,Obiective Specifice:O.S.6.7. – Creşterea participării la învăţământul terţiar universitar şi non-universitare organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în special pentru cei care provin din grupuri vulnerabile; O.S.6.9. -Îmbunătăţirea nivelului de competente al personalului didactic din învăţământul terţiar universitar şi non-universitar organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate în ceea ce privește conținutul educațional inovator şi resursele de învăţare moderne şi flexibile; O.S.6.10. -Diversificarea ofertelor educaţionale în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar tehnic organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate corelate cu nevoile pieţei muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC şi SNCDI, astfel ca prin intermediul proiectului 310 studenti din invatamantul superior licență si masterat, 40 cursanți si 50 Personal didactic care beneficiază̆ de programe de formare/ schimb de bune practici, vor beneficia de avantajele participării in cadrul activităților desfășurate. Activitățile si masurile in prima faza a activităților propuse prin implementarea proiectului sunt inspirate din modele de excelenta europene si vor fi reprezenta baza unui proces de modernizare a învățământului superior.
Codul proiectului: 122859
Titlul proiectului: Metode Educationale pentru Dezvoltarea Invatamantului Inovativ Antreprenorial M.E.D.I.I.A
🗹 Beneficiar / Partener: UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAȚI
Numele şi prenumele expertului: IONESCU DUMITRACHE ANA ALINA
Poziția în cadrul proiectului: Responsabil în metodologie didactică
Nr. și tipul contractului: CIM NR. 417/HR/22.02.2019
Categorie expert: 5-10 ani
Subactivitatea 2.8
Seminarii în alte regiuni de dezvoltare de prezentare a rezultatelor obtinute
Întocmit,
Responsabil metodologii didactice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE
Expert metodologii didactice,
Mihaela NICOLAU
(P)