Un tramvai îmbrăcat în salopetă turcoaz și-a făcut apariția în Galați. Chestia are conotații de minune: este primul tramvai nou care își face apariția la Galați în ultimii 40 de ani. Minunea se va transforma în ditamai miracolul pentru că în următoarele luni în oraș vor ajunge alte șapte tramvaie.
Un tramvai SF a fost văzut marți în Micro 19. În interior, se aflau vatmanul și primarul Ionuț Pucheanu venit să vadă și el tramvaiul numit dorință.
„Este primul tramvai nou din ultimii 40 de ani care a sosit la Galați. Din prima clipă am susținut că gălățenii merită să circule doar cu mijloace de transport noi și moderne care să ofere confort și siguranță. Este primul tramvai din seria celor opt care vor veni etapizat până la sfârșitul lunii noiembrie.” (primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu)
Așadar, este primul tramvai dintr-un lot de opt. Acestea au fost fabricate la Arad și au costat 45 de milioane de lei, fonduri europene. Celelalte șapte vor veni treptat până în noiembrie, iar deschizătorul de drumuri va fi pus la treabă din septembrie.
Ne-am uitat și pe fișa tehnică și am aflat că tramvaiul este model „Autentic” și are capacitatea de 114 de pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune, un consum de energie scăzut și grad înalt de fiabilitate. În plus, noile tramvaie dispun de podea joasă cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități, precum și de un sistem pentru anunțuri vocale exterioare pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
De asemenea, mijloacele de transport sunt prevăzute cu instalație de aer condiționat pentru pasageri și vatman, sisteme de numărare a călătorilor, echipamente audio-video, instalație pentru sistemul de ticketing, sisteme de informare a călătorilor, atât în interior, cât și în exterior. Tramvaiele sunt concepute cu sisteme de siguranță care să nu permită plecarea din stații cu ușile deschise, dar și cu echipament pentru comanda automată a schimbării macazurilor.
Lungimea tramvaielor este de 19 de metri, iar lățimea de 2,4 metri. Acestea vor avea o durată de serviciu de 30 de ani, iar un tramvai va parcurge aproximativ 60.000 km/an, mai anunță Primăria.
Tramvaiele gălățenilor, pe catwalk. Mijloacele de transport în comun au participat la o ședință foto