O știre a bulversat comunitatea liniștită de pe malul Dunării. Cică înmormântările au fost interzise duminica, în Galați. Păi erau și înainte, doar că groparii lucrau, cum altfel, la negru.
Așadar dezbatem și noi subiectul săptămânii la Galați. Totul a pornit de la următorul anunț.
„Anunț important. Începând cu data de 23.08.2021 nu se mai fac înhumări duminica, ca urmare a deciziei nr.281/19.08.2021, decât dacă decesul s-a produs în urma infecției cu SARS CoV-2.” (directorul societății edilitare Gospodărire Urbană, Dragoș Magearu)
Corul mixt de bocitoare-hulitoare s-a pus imediat în mișcare.
„Domnule Magearu, poate duminică ar trebui să îi luați dumneavoastră acasă și să îi tineți până Marți, că lunea nu e bine să se facă înmormântari! Să vă fie rușine!”
„Asta mai lipsea! De parcă îți alegi ziua în care să mori. Mare ți-e grădina Doamneee.”
„Eu zic să nu îl mai îngropăm nici sâmbăta, să aibă şi mortul weekendul lui liber”. (Sursa FB)
Veselia, caterincă, un fel de Săpânța pe Faebook-ul moldovenilor. Starea generală de voioșie a fost întreruptă de bossul de la cimitirele gălățene.
Cică înmormântările erau interzise și înainte doar că nimeni nu avea chef să respecte așa ceva. În plus, groparii au atracție pentru negru, fie că ne uităm la haine, fie că vorbim despre muncă.
„Eu înțeleg nemulțumirea oamenilor. Noi ne dorim să oferim niște servicii cât mai bune la niște standarde europene, ca în toate țările civilizate. Noi nu am făcut decât să respectăm ce ne-a transmis ITM, în urma unor controale. Acest program este implementat de foarte mult timp. Nu se fac înhumări duminică. Groparii veneau la muncă duminică, dar fără să fie chemați de noi în mod oficial. Ei vin pentru că știu că primesc de la fiecare persoană care solicită înhumare acea atenție. Eu nu am făcut decât să dau o decizie ca director general să schimb această cutumă, să le impun să nu mai vină la muncă. Era un mers al lucrurilor cunoscut de toată lumea, însă în urma unor verificări cei de la ITM ne-au recomandat să găsim o soluție pentru a respecta legislația.” (directorul societății edilitare Gospodărire Urbană, Dragoș Magearu)
Ca să nu-și pună în cap toată comunitatea degrabă făcătoare de cruci, directorul de la Gospodărire Urbană se jură pe toți sfinții că încearcă să găsească o soluție. Astfel încât gălățenii să poată participa la înmormântările de duminică.