Când ai probleme serioase, cum ar fi trenuri care întârzie până la zece ore și călători abandonați prin câmpurile patriei, orice anunț mută atenția de la ele pare a fi o idee bună. Inclusiv să te lauzi cu o lucrare nici măcar pe jumătate făcută.
Astfel, în timp ce i se cere să demită conducerea CFR, ministrul Transporturilor răspunde bărbătește cu imagini de la podul peste Dunăre, ce va lega Brăila de Tulcea.
„Imagini proaspete de pe unul dintre cele mai spectaculoase șantiere din țară: podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. La ce se lucrează acum:
✔️ la blocurile de ancoraj;
✔️ la turnuri, unde se pregătește terenul pentru montarea ulterioară a cablului principal – se montează schele, cablul de tragere;
✔️ la drumurile de legătură de pe malurile Brăila și Tulcea, complet deblocate anul acesta. Aici se fac decopertări, săpături pentru podețe și se toarnă beton pentru fundația acestora. Stadiul fizic pe întreg proiectul (pod+drumuri de legătură) se apropie de 50%”, transmite Cătălin Drulă.
Nimic despre rezolvarea problemei infiltrării apei în incinta blocurilor de ancoraj ori alte „neconformități”, cum le numeau în urmă cu o lună reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Pentru buna exploatare a podului şi corecta monitorizare a acestuia sunt iniţiate unele acţiuni pentru formarea unui grup de specialişti care vor administra acest obiectiv de investiţii. Mai subliniem că, în vederea evitării apariţiei unor consecinţe asupra capacităţii structurale a blocurilor de ancoraj, antreprenorul a început lucrările de etanşare a rosturilor. Aceste lucrări se realizează în baza unei proceduri tehnice de execuţie aprobate de inginer”, se spunea într-un comunicat de presă al CNAIR.
Despre stadiul lucrărilor de etanșare a rosturilor, nimic.