Vaccinarea a intrat în vacanța de vară. În ultimele săptămâni, pe la centrele de vaccinare din județul Galați este pustiu.
În așteptarea valului patru, așa cum zic unii pe la televizor, puțini cetățeni își mai ridică mâneca pentru a primi serul controversat.
Sâmbătă, de exemplu, în tot județul nu s-au vaccinat decât 279 de persoane. Au fost centre în care nu s-a numărat nici măcar până la zece, semn că interesul pentru vaccinare este pe cale de dispariție.
Centrul de vaccinare drive-thru din parcarea mall-ului rămâne în top, dacă se poate spune așa. Are între 100 și 150 de mușterii în fiecare zi, așa că Primăria Galați a decis să-i prelungească activitatea până în luna septembrie.
Facem o medie și o adunare și aflăm ca până la jumătatea lunii septembrie încă vreo 10.000 de cetățeni se vor înțepa în mână și în parcarea de la mall.
„În data de 17 iulie 2021, la nivelul județului Galați, au fost vaccinate 279 persoane (180 prima doză și 99 rapel): Centrul Sala Sporturilor – 53 (21 prima doză și 32 rapel), Centrul Oficiul Prefectural Tecuci – 5 (3 prima doză și 2 rapel), Centrul Cantina 2 –17 (9 prima doză și 8 rapel), Centrul Cămin Cultural Tulucești – 18 (9 prima doză și 9 rapel), Centrul 1 Sala de Spectacole Tecuci – 18 (2 prima doză și 16 rapel), Centrul 4 Baza Siderurgistul – 50, Cabinet dr. Ciubotaru Cerasela – 5 și Drive thru – 113 (81 prima doză și 32 rapel) .” (Prefectura Galați)
Din cauza liniștii, numeroase centre au tras obloanele sau și-au scurtat programul. Cadrele medicale nu au fost trimise acasă ci formează echipe mobile care umblă pe coclaurii rurali în căutarea persoanelor care nu au auzit de cipuri, tromboze și extratereștrii.
Vaccinul Johnson&Johnson este disponibil și la centrul drive-through din Galați