Am aflat localitățile în care nu se vor vaccina gălățenii în următoarele zile. Ni le-a spus chiar Prefectura Galați în anunțul privind campania „Oraşul vaccinează satul”. Cică acolo vor ajunge echipe în halate albe cu ace ascuțite și perverse, dar localnicii nu sunt proști…
Localnicii fiind bine informați știu că echipele sunt trimise de Soros și vin cu gânduri de cipuri, așa că probabil vor pârjoli grânele, vor inunda fântânile și se vor ascunde în fața televizorului deschis pe România TV.
Este vorba despre domnii și doamnele care trăiesc în localitățile călcate de programul „Oraşul vaccinează satul”.
Le luăm pe rând. Luni, echipele de vaccinare au fost la Cerțești, marți sunt la Bălășești și Smârdan. Miercuri vor merge la Corod și Vânători, joi vor ajunge Drăgușeni și Piscu, iar vineri vor fi la Smulți.
„Echipele mobile vor fi în localitățile menționate în intervalul orar 08,00- 14,00, activitatea de vaccinare urmând să se desfășoare în locații puse la dispoziție de autoritățile locale. Imunizarea se va face cu serul produs de Pfizer. Totodată, trebuie precizat și faptul că o echipă mobilă se va deplasa, în data de 07.07.2021, în localitatea Țigănești, pentru a efectua rapelul persoanelor imunizate deja cu prima doză.” (Prefectura Galați)
În ultima perioadă, în județul Galați nu s-au vaccinat mai mult de 400 de persoane pe zi. Cipuri, cipciripuri, tromboane, valul 4.