O știre din nordul Moldovei ne-a atras atenția. Numeroși agenți de poliție care doreau să se facă mari au picat testul psihologic. Adică au probleme la mansardă. La Galați, din fericire, nu sunt probleme: agenții care vor să se facă ofițeri au capul tare.
La Suceava, 60 de agenți de poliție de la IPJ au fost declarați inapți la testul psihologic. 212 polițiști vor să se facă ofițeri, dar mulți dintre ei nu au reușit să dovedească că-s întregi la cap. Tot în Moldova, dar mai la sud, în fascinantul Vaslui un polițist a pozat în lenjerie de damă și cu un morcov în fund. Din păcate, nu glumim. Nu știm dacă domnul care l-a lăsat pe Bugs Bunny cu un gust amar vrea să se facă ofițer, dar nu ne-ar mira.
Vestea bombă vine de la Galați. 246 de agenți s-au înscris la examenul de ofițeri și absolut toți au trecut examenul psihologic. Oamenii sunt sănătoși la cap chiar dacă s-au băgat cu capul înainte: concurența pe post este de aproape 10 pe un loc. Cea mai mare bătaie este pentru Poliția Rutieră pentru că mulți visează să stea în capul mesei.