Parcă desprins dintr-un alt film decât restul purtătorilor de sutane (aurite), ÎPS Casian spune să nu fii prost și să ai încredere în medici
ÎPS Casian (“Sfânt” era prea puțin,”Prea Sfânt la fel, așa că el este “Înalt Prea Sfânt”) i-a șocat atât pe credincioșii medievali, cât și pe necredincioși. Evident, șocul produs acestor categorii de oameni a avut motive diferite.
Iată ce a declarat Prea Înalta Sa Sfinție:
“Ştiu mai bine medicii ce este vaccinul. De vreme ce ei se vaccinează… nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte. Nu am auzit medic care să scoată moarte. Medicul e făcut să scoată viaţă, iar preotul să scoată viaţă veşnică din noi.”
Limba de lemn (medieval) care scoate moartea și viața (?) este perfectă pentru a fi înțeleasă de către necredincioșii întru știință. Bine gândit, Prea Sfinție! Pardon, Înaltă! Așa ai șanse să te asculte, așa cum o fac și atunci când donează sau votează! Bravo!
Cu acest mesaj, ÎPS-ul dă semne că Biserica vrea să intre în secolul 19, cel puțin! Uau!
Nu credeam să laud vreodată un purtător de sutană – evident că nu mă refer la Părintele Stăniloae sau la Nicolae Steinhardt – dar acum chiar o voi face:
Bravo omule, hai că le zici bine!
După asemenea mesaj, mă aștept ca în următoarele două sute de ani preoții să nu mai aibă buzunare la sutană!
Glumesc, ar fi mult prea repede.
Faptul că un înalt reprezentant al Bisericii (Ortodoxe, că ‘catolicii s-au prins de mult timp) dă semne că înțelege secolul în care trăim, este ceva rar. Atât de rar, încât reușește să uimească pe toată lumea. Unii se întreabă dacă băuse ceva, alții dacă mai e în toate mințile. Cert e că nu știm ce-a pățit, dar îi recomandăm să rămână așa!
Am o recomandare și pentru credincioșii pe stil foarte vechi:
Dacă musai doriți să vă cânte popa, nu vă vaccinați! E dreptul vostru, chiar dacă voi nu veți mai putea auzi ce spune. E libertate!
Dacă însă doriți să mai amânați cu ceva ani ultima cântare, faceți ce a spus dl. Manager al Bisericii din Galați.
Acum chiar că e pe bune vorba aia – “Fă ce spune popa, nu ce face popa!”
Succesuri!
Citește și: Medicii își bagă vaccinul în instalație. Faceți la fel, păreriștilor, nu vă luați după vecini!
Sursa: Mediafax