După ce au aflat pe propria piele că cel de sus (sus la arhiepiscopie, patriarhie etc) își bagă coada în rezultatele alegerilor, liberalii au dat-o în penitență. Au decis să dea la liber slujlbele de Crăciun și să le permită preoților să circule prin fața altarului fără masca mult hulită. Uite așa enoriașii nu vor mai afla de la televizor că guvernanții merită să fie afurisți pe motiv de restricții și procesiuni.
Miercuri am aflat că Guvernul și Comitetul pentru Situații de Urgență au decis că slujbele se vor desfășura aproape normal de sărbători. Au rămas chestiile cu distanțarea socială, dar acelea nu sunt oricum respectate așa că nu îi vor încurca prea tare pe enoriași sau pe jandarmi.
Ideea este că de sărbători activităţile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcaşului de cult sau simultan, cu respectarea distanţei minime de siguranţă de 2 metri în interior şi 1,5 metri în exterior. Spre deosebire de enoriași, preoții și ajutoarele lor nu mai sunt obligați să poarte măşti de protecţie în timpul slujbelor religioase. De asemenea, la fața locului va fi alcool, în dezinfectantul pentru mâini.
Decizia a întârziat vreo patru zile, zicem noi. Noi credem că și electoralele se orânduiau altfel dacă exista o legătură spirituală între domnii în sutană și domnii de la guvernare.
sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului