Dacă într-o perioadă se spunea că medicul cel mai bun din Galați e trenul către București, iată că am aflat și care e cel mai generos investitor în aparatura medicală: pandemia. Vestea bună ar fi că aparatura, destinată preponderent afecțiunilor respiratorii, rămâne în spital și după ce criza medicală trece.
E trist că a fost nevoie de o pandemie să vedem și noi aparatură nouă prin unitățile sanitare cu paturi. E trist, dar ne consolează gândul că tot rămânem cu ceva din urma situației critice cu care ne confruntăm.
Așadar, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Galați a dat anunț că achiziționează aparatură de aproape 9 milioane de lei, cu tot cu TVA. Cei mai mulți bani, respectiv două treimi, merg către dotarea cu aparatură folosită la tratarea afecțiunilor respiratorii, respectiv aparate fixe de ventilație mecanică și litrotritor complet echipat.
Restul bugetului este direcționat către achiziționarea de aparate de radiologie, microscop, lămpi scialitice LED și truse de nefrolitotomie percitanată.
E adevărat că anul acesta, să-i dea Dumnezeu sănătate campaniei electorale, au mai fost făcute dotări în Spitalul Clinic de Urgență. Cu doar câteva zile înainte de alegeri (simplă coincidență, nu vă gândiți la prostii) au sosit trei dispozitive pentru intervenţii chirurgicale laparoscopice. Consiliului Judeţean Galaţi a plătit pentru ele 2,1 milioane de lei.