Ne-au venit vești de pe centură. Nu, n-a fost razie sau radar. Veștile au venit de pe șantierul podului care promite să se bage în timbrele și cărțile poștale din viitorul Galați. Adică de la chestia hobanată care se ridică în coasta cartierului Aviației.
Domnii de la Consiliul Județean care au comandat mândrețea spun că blocul va face umbră de la 62 de metri înălțime. Nici la lungime nu stă rău podul: 500 de metri pe care se vor „adăposti” patru benzi de circulație, pistă de bicicliști și trotuare. Iar chestia se construiește de zor.
„Cea mai mare investiție în infrastructura rutieră a Galațiului. Podul hobanat al noului Drum de Centură prinde tot mai mult contur. Au fost forați 128 de piloți de rezistență, iar în acest moment se lucrează la armătura radierului de la pilonul central, un bloc de beton care va avea o înălțime de patru metri și jumătate. De asemenea, se lucrează și la celelalte picioare ale podului, lucrările fiind în diferite stadii de execuție. Extinderea și modernizarea Drumului de Centură este o investiție de 40 de milioane de euro.” (președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea)
Investiția de pe centură este costă vreo 40 de milioane de euro. O grămadă de lovele cu care șoseaua se va parașuta direct în vremurile moderne.