Dacă s-ar face un campionat de umor involuntar, politicienii ar avea toate șansele să ocupe primele poziții. Iar printre aspiranții la poziția întâi s-ar putea afla, cu ușurință, cei care se ocupă de campania electorală a PSD.
Cei care trec pe lângă Penitenciarul Galați, întâmplător, cu treabă sau în vizită, pot vedea de câteva zile un banner electoral alsocial – democraților. Nimic rău în asta, te promovezi unde poți, hilar este doar mesajul, absolut nepotrivit în context: „PSD – siguranța unui trai mai bun” aproape de gardul penitenciarului. Fără a specifica, e drept, de care parte a gratiilor e siguranța traiului mai bun.
Poate fi considerat și un mic omagiu, în contextul în care ieri a fost ziua fostului lider PSD, Liviu Dragnea. Poate că se gândesc la procesele care-l chinuie fizic pe Ion Iliescu, la anii de pușcărie făcuți de Adrian Năstase, Miron Mitrea, Nicolae Mischie, pentru a da doar câteva din numele sonore din partid ce știu pe pielea lor ce înseamnă interval sau program de vizită.
Nu că alții, de pe la alte formațiuni politice, n-ar avea cu ce se lăuda în materie de penali sau pușcăriabili.
PSD rămâne, din păcate, un deschizător de drumuri și în materie penală și pare să-și dorească să fie un inovator și în materie de publicitate electorală.