După ani de vorbărie goală pe marginea acestui subiect, proiectul Zonei Metropolitane prinde contur. Deocamdată, doar pe hârtie și fără Brăila sau Măcin, dar cu un buget de peste un sfert de milion de lei.
Așadar, astăzi s-a lansat licitația ce vizează primul pas: ”UAT Municipiul Galați dorește atribuirea contractului de achiziție publică „Servicii de consultanță pentru realizarea „Strategiei de Dezvoltare Teritorială Zonală Periurbană/Metropolitană și Detaliere Plan de Acțiune, Programe și proiecte teritoriale și Indicatori de monitorizare privind Zona Urbană Funcțională a Municipiului Galați” în vederea pregătirii portofoliului de proiecte destinat finanțării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021-2027”, se arată în descrierea făcută de reprezentanții Primăriei Galați.
Conform acestora, consultantul va elabora o Strategie de Dezvoltare plus Programe și proiecte teritoriale și Indicatori de monitorizare privind Zona Urbană Funcțională a Municipiului Galați.
Domeniile de analiză vor fi: dezvoltare urbană, regenerare urbană, transporturi, apă – apă uzată, managementul deșeurilor, specializare inteligentă iar valoarea estimată este de 230.000 de lei, fără TVA.
Tema zonei metropolitane nu e nouă, fiind vehiculată, preponderent de mediul politic, în ultimul deceniu, în preajma perioadelor electorale. Concret nu s-a făcut mare lucru: pe 13 mai 2018, opt organizații brăilene și gălățene au semnat un protocol care prevede susținerea înființării și dezvoltării unei regiuni metropolitane între cele două orașe. Mare lucru, după semnare, nu s-a mai întâmplat.
Există din 2012 o analiză făcută, pe subiect, de Radu Săgeată, cercetător științific la Institutul de Geografie al Academiei Române.
”Planul de dezvoltare a sistemului urban Galaţi şi Brăila prevede construirea unei arii urbanizate continui pe faleza Dunării, în perimetrul gurii de vărsare a Siretului, considerată a fi cea mai mare investiţie imobiliară de după 1989. Investiţia, unică de acest fel în Europa de Est, ar urma să devină un adevărat oraş cu locuinţe, zone de agrement, stadioane, dotări culturale şi sanitare, campus universitar, ce se va interpune pe digul Dunării, între cele două oraşe”, propunea cercetătorul în lucrarea ”Sisteme de așezări umane și cooperare transfrontalieră în bazinul Prutului”.
Delimitarea zonei metropolitane propuse ar fi inclus 12 unităţi administrativ-teritoriale de nivel local, cu o populaţie de peste 560.000 locuitori (93,8% – populaţie urbană), dintre care 2 municipii reşedinţă de judeţ (Galaţi şi Brăila), 1 oraş (Măcin) şi 9 comune, dispuse astfel: în judeţul Galaţi: municipiul Galaţi şi comunele Şendreni, Tuluceşti şi Vânători; în judeţul Brăila: municipiul Brăila şi comunele Chiscani şi Vădeni; în judeţul Tulcea: oraşul Măcin şi comunele I. C. Brătianu, Grindu, Jijila şi Smârdan.
Deocamdată, înfrățirea cu Brăila e doar o istorie ce-și caută deznodământul în tribunal, după ce în 2018 reprezentanții Guvernului condus de Mihai Tudose au deschis un proces și au cerut ca Primăria şi Consiliul Local Galaţi să fie obligate la restituirea a 655 de hectare din cartierul Dimitrie Cantemir.