Vineri sunt la modă premierele. După cea de la Primărie(vezi aici), avem una și la Observatorul Astronomic din Galați. Acolo va fi inaugurat cel mai mare telescop din România.
Cei care s-au săturat de praful din Galați își pot clăti ochii cu praful de pe alte corpuri cerești. Au și cu ce: Observatorul astronomic din Galaţi tocmai ce a primit cel mai mare telescop din România destinat publicului. Începând de vineri, aparatul performant va fi folosit de public, dar şi de cercetătorii gălăţeni.
Minunea a fost cumpărată de Consiliul Județean. Achiziţia nu a fost făcută la întâmplare ci la la 10 ani de la deschiderea observatorului astronomic. Telescopul este performant și face observații mult mai precise decât aparatele vechi de la Observatorul Astronomic gălățean.
„Publicul va face cunoștință cu ultima achiziție de la Observatorul Astronomic din Galați: telescopul Dobson SkyWatcher 508/2000 Truss Tube GOTO, cu diametrul oglinzii principale de 508 mm – cel mai mare telescop din România, destinat publicului. În cursul anului 2020, odată cu împlinirea a 10 ani de la deschiderea oficială a Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă, Consiliul Județean Galați a aprobat fondurile necesare pentru achiziția acestui telescop. Gălățenilor, iubitorilor de astronomie, li se va deschide o nouă perspectivă în domeniul observării obiectelor de cer profund (deep-sky), telescopul Dobson permițând observarea cu ușurință a nebuloaselor, roiurilor de stele și chiar a unor galaxii. Observațiile astronomice selenare și planetare vor putea fi realizate la o rezoluție și un contrast mult mai mari față de cele furnizate de telescopul folosit anterior, la care diametrul oglinzii principale era de 400 mm. Telescopul Dobson SkyWatcher va putea fi utilizat și în cadrul activitaților educaționale desfășurate la Astroclubul Călin Popovici, în perioada Şcolii de vară de astronomie Priviţi cerul!, dar și ca instrument didactic pentru Programul de pregătire a elevilor din Galaţi şi Brăila, pentru proba observaţională a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică.” (Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați)
Accesul la observațiile de seară este gratuit și se poate face luni, miercuri, vineri și sâmbătă în intervalul orar 20.00 – 22.30. Vizitatorii sunt obligați să respecte măsurile în vigoare privind distanțarea socială și purtarea măștii de protecție. La observațiile de seară, pe Terasa de Observații Astronomice, vor fi acceptate cel mult 40 persoane în același timp. Pentru evitarea aglomerației, ceilalți vizitatori vor aștepta în zona din exteriorul clădirii până se eliberează treptat numărul de persoane de la Observatorul Astronomic.