Virusul COVID-19 nu ține cont de grade. Mai nou s-a agățat de epoleții unui domn polițist de la IPJ Galați
În mod ironic, ofițerul ghinionist era reprezentantul Poliției la ședințele de la Prefectura Galați în care se adunau specialiștii județului pentru a combate nemernicia de virus. Acum, toată lumea vrea să afle dacă nu cumva virusul nu a sărit din epoleții ofițerului în cocul colegilor de la Poliție, Jandarmerie, Pompieri…
Faptul că virusul a aterizat în sânul Poliției nu-i tocmai o premieră. S-a mai întâmplat, iar gurile rele spun că de multe ori nici măcar nu s-a raportat. Oricum, în cazul ofițerului lucrurile sunt clare: cetățeanul cu epoleți s-a infectat și acum este internat.
Ceea ce nu este deloc clar este ce măsuri trebuie să fie luate. Cică reprezentanții DSP Galați au început o anchetă epidemiologică pentru a afla una, alta. Rezultatele investigației sunt așteptate mai ceva ca notele la Bacalaureat de numeroși cetățeni care nu știu dacă vor merge la spital sau în izolare la domiciliu. V-ați prins, este vorba despre cei care au intrat în contact cu ofițerul. Iar pe lângă colegii de serviciu (Serviciul Ordine Publică), ofițerul le-a zâmbit și unor jandarmi, pompieri și angajați DSP care au participat alături de el la ședințele de la Prefectură privind „gestionarea crizei”.
Înțelegem că ofițerul nu a mai intrat prin Prefectură de pe la începutul lunii iunie. Totuși, instituția a fost clătită cu dezinfectant pe principiul „paza bună trece epidemia rea”. Păi sănătate să fie!