Ludovic Orban a venit miercuri la Galați și la Brăila ca să vorbească despre nemurirea sufletului și a sfârșit prin a promite autostrăzi și drumuri expres. Pe hârtie, bineînțeles, pentru că în realitate e cam complicat. Oricum, premierul a mestecat niște vorbe frumoase despre importanța conectării zonei Galați-Brăila la coridoarele de transport din Uniunea Europeană.
Nu știm dacă căldura a fost de vină, dar gălățenii și brăilenii au aflat de la premierul liberal ce viitor de aur îi așteaptă la departamentul infrastructură. Nu va fi chiar ca în Dubai, dar Orban a anunțat că guvernanții nu mai dorm noaptea de grija podului peste Dunăre, a drumului expres Constanța-Tulcea-Brăila, a drumului expres Galați-Brăila și a autostrăzii Moldova
„Din punct de vedere al infrastructurii de transport rutier, legăturile între Brăila, Galaţi şi marile coridoare sunt asigurate deocamdată de nişte infrastructuri de tip drum naţional, unele dintre ele drumuri naţionale secundare şi este clar că, pentru a asigura dezvoltarea rapidă a zonei Brăila-Galaţi, este absolut necesară conectarea la toate coridoarele de transport. Proiectele care sunt în curs de realizare vizează conectarea la Coridorul IV Pan-European Constanţa-Nădlac, prin intermediul Drumului Expres, care se duce de la Pod spre Tulcea şi Constanţa. De asemenea, există două drumuri expres, care vor asigura conectarea arealului metropolitan Galaţi-Brăila la Coridorul IX de transport Pan-European la axa nord-sud. Pe Coridorul IX de transport Pan-European urmează să se finalizeze în cursul acestui an primele documentaţii tehnico-economice pe tronsoane ale drumului expres care face legătura între Ploieşti şi Siret.” (Ludovic Orban, premierul României)
Până să se facă șoselele ca-n rai, prin Galați se circulă ca-n iad. Astăzi de exemplu, domnii de la Poliție au reușit să blocheze jumătate de oraș ca să-i facă loc premierului care promite autostrăzi. „Mulțumirile” au curs cu duiumul pentru că așa-s românii, greu de mulțumit și lipsiți de viziune.