În vreme ce Galațiul își păstrează poziția fruntașă la îmbolnăviri și decese provocate de Covid 19, nici primarul nu are motive să se simtă prea bine. Nu, din fericire nu e bolnav, dar s-a ales cu o plângere penală legată de modul cum a gestionat situația.
O asociație din Galați a trimis pe adresa Procurorului General al României o plângere penală pe numele lui Ionuț Pucheanu.
Trei sunt reproșurile aduse edilului: în primul rând, că ar fi favorizat cu bună știință răspândirea coronavirusului, neracordând asociațiile de proprietari restanțiere la plată la rețeaua de apă rece curentă.
Apoi, faptul că nu s-au montat la nicio scară de bloc dispozitive de dezinfectare, așa cum prevede Ordonanța Militară nr. 4/ 2020, și focarul de la căminul de bătrâni, unde s-au înregistrat din nefericire mai mulți morți.
Întrebat cum comentează faptul că are plângere penală, Pucheanu s-a apărat spunând că sigur este vorba de o acțiune politică și blufând că în situația similară s-ar afla toți edilii:
”Toți primarii au. E o asociație filo – USR sau PNL? În privința plângerii, nu am nicio apăsare. Absolut toți primarii din țară au, dacă nu făcută direct de prefect, de câte vreo asociație dintr-aceasta, extrem de non-politică. Vă pot spune că primarii din Buzău, Brăila, Focșani au cu siguranță”, susține Pucheanu.
Întrebat dacă se putea gestiona mai bine situația Covid 19 în Galați, a negat: ”Nu, am făcut exact ceea ce trebuia.”
În prezent, după ce autoritățile au făcut exact ce s-a putut, Galațiul se află pe a opta poziție națională ca număr de îmbolnăviri (883) și a treia, ca morți (89). Vecinii din Brăila au doar 218 bolnavi și șase decese.