Mai puține petreceri, mai multă meditație, ce frumos aranjează Creatorul lucrurile
Paște petrecut mai aproape de spiritul Cărții decât a fost vreodată, asta a oferit creștinătății nemilosul COVID. Abia așteptai șprițul și grătarele pentru a sărbători Sărbătoarea? Surpriză, cineva acolo sus ne iubește.
După mii de ani, în care pentru 90% dintre credincioși, diferența dintre Paște și Crăciun a fost că ori se taie mielul, ori porcul, Creatorul a trimis un mesager. Microscopic. S-o fi săturat și El de felul în care pricep creaturile dotate cu două mâini și două picioare asemănarea cu chipul Său.
E timpul să intre pe rol și intelectul, stomacul a tot făcut ce-a vrut, cu salată sau fără.
Nașpa situația, acum trebuie să ne îndreptăm atenția către spiritualitate, ajungem să ne punem întrebări uluitoare, gen ce e viața, cine sunt eu, ce va fi dacă nu voi fi? Uau! Dar eu aș fi vrut să omor o creatură și s-o rumenesc pe grătar! La un șpriț cu încă 15 ca și mine, plus familiile!
De Paște stai izolat cu familia. E nasol? Ar trebui să-ți dea de gândit
Sărbătorile religioase au adus în viețile celor mai mulți dintre noi, de-a lungul anilor, exact ce aduce Revelionul. Fripturi, șprițuri, voie-bună. Dar noi spunem că suntem creștini, fraților. Declarați. Facem cruce. Până acum puteam face și un romb, că tot aia era. Încep să se miște niște rotițe, la cel puțin 2-3% dintre “creștini”. Ceea ce este enorm.
Fără intermediari care aduc lumina cu avionul, fără paranghelii, doar tu, familia și noi înșine. Ce Sărbători frumoase! Lasă, vine el Revelionul, până atunci vezi că Lumina poate veni doar din tine, nu din avion.
Sărbizolare frumoasă!
Citește și: COVID te face să suferi acăsică? Acum 80 de anii bunicuții sufereau în tranșee