Mamă, câte discuții s-au iscat pornind de la o fotografie în care apare un interior de autobuz plin cu oameni. Autobuzul, de la Transurb, oamenii, din Galați. Conform imaginii, este vorba despre posesorii în etate de gratuități și reduceri care bântuie prin oraș în vremuri de coronavirus.
Zic unii, în special politicienii, că ar trebui să fie suplimentate mijloacele de transport în comun, astfel încât să nu mai existe risc de propagare a COVID-19 în aglomerația din autobuz. S-au îmbulzit să critice cei de la PNL și partidulețul Împreună pentru Moldova. Noi credem că ar trebui interzis transportul public în această perioadă, dar asta este altă discuție.
„Intrată în vigoare astăzi, această măsură a produs deja efecte deosebit de periculoase: autobuzele sunt mult mai aglomerate decât erau cu o zi în urmă. Din păcate, acest lucru nu ajută la prevenirea răspândirii virusului, așa cum afirmă conducerea Transurb, ci dimpotrivă, favorizează răspândirea virusului. Consecințele acestei decizii, evident neinspirate, pot fi deosebit de grave: pe termen scurt pot apărea cazuri noi de persoane infectate, iar pe termen mediu se poate ajunge la pierderea de vieți omenești. ” (Partidul Împreună pentru Moldova)
Asta spun politicienii. Vorbe meșteșugite numai bune de gâdilat la ureche electoratul. Că doar n-o să le spună pensionarilor că sunt nesimțiți/inconștienți. Că ar fi bine să stea acasă, așa cum de altfel le recomandă și autoritățile.
Nouă ne-a plăcut comentariul postat pe FB de o doamnă. Care le spune așa finuț, cam ce trebuie. De aceea, ne excludem din discuție pe noi și pe politicieni ca să-i lăsăm pe cetățeni să comenteze.
„Stimați oameni bătrâni, în vârstă, în etate! Se spune că nu ești mai bătrân o dată cu trecerea anilor, ci mai înțelept. Să știți că noi ăștia tineri, răzvrătiți, rebeli, care mai avem și câte o afacere mică din care trăiam mai până acum o săptămână, stăm în casă pentru dumneavoastră, pentru că acest virus care circulă foarte ușor cică ar afecta oamenii în vârstă nu pe cei tineri, că de altfel am fi și noi la muncă, în parc, la cinematograf, în vacanță, bucurându-ne de primăvara asta. Să înțeleg că ați rămas izolați în autobuz?” (Ilioara, sursa FB)
Așadar, revoltător. Pentru cine?