Starea de autoizolare pare un efort, la prima vedere. Și este. Tot la prima vedere.
Autoizolare – uau, eu nu pot, ce mă fac fără să stau la vorbă despre nimic, cot la cot cu presupușii prieteni, zi de zi? Viața nu are sens în felul ăsta!
Cum, să rămân singur cu mine? Înfricoșător, ce naiba să-mi zic? Nimic despre fotbal, nimic despre bani, nimic despre ultima freză de pe piață – viața mea e ratată!
Să nu fiu prins(ă) în ritmul cotidian, să nu mai am pe cine bârfi, să ajung să mă gândesc la rahaturi gen ce e viața? Sau, și mai grav, cine sunt eu? Ajutooor!
Ce vremuri am ajuns să trăim, să fim forțați să petrecem timp cu noi înșine. Isus, Buddha, Shiva, precum și Einstein, se pare că s-au găsit la o chindie. Și se distrează la maxim, fără manele.
“Chiar nu aveți nimic de făcut fără tot bulshit-ul social? Vă plictisiți? Hai mă, că puteți mai mult!”, veni o voce din cer.
Nu făină trebuie pentru izolare, ci cu totul altceva
Redirecționarea minții. Ceva ce nu poți face atât timp cât ești prins în caruselul social. Începe cu un Netflix, că ai timp acum. Dar caută la secțiunea documentare, nu la comedii romantice. Că frumoasa aia care se lasă greu e doar o imagine pe sticlă, nu are legătură cu viața ta.
Mai departe vezi tu. Sigur există întrebări pe care nu ți le-ai pus niciodată, dar rămâne să le descoperi. Asta dacă nu ai încă tv-ul pe ProTv.
Cu răspunsurile, e cu totul altă poveste!
Ele diferă de la om la om, nu există unul care să fie valabil pentru toți. Încearcă să le găsești, viața e prea scurtă pentru a te plictisi. Drumul este de multe ori mai frumos decât destinația, asta dacă ai chef să te uiți pe geam.
Autoizolare plăcută! Calm.
Notă: Textul NU se adresează părinților, care au cu totul alte probleme în noul carusel.
Citește și: Coronavirusul are aliați de nădejde: păreriștii