Alegerile pentru funcția de rector sunt puse, în aceste zile, sub semnul întrebării. Asta pentru că la Ministerul Educației și Cercetării a ajuns o petiție în care sunt reclamate o serie de nereguli. Interesant e că, în urma analizei petiției, Corpul de Control din cadrul Direcției Generale de Inspecție și Control a Ministerului Educației a trimis o adresă universității. În aceasta se solicită actualului rector Iulian Bârsan: “un punct de vedere însoțit de toate documentele”.
Petiția trimisă la Ministerul Educației conține acuzații extrem de grave. Nereguli legate de metodologie sau de restricții de grad didactic. Totodată, viitorul rector Lucian Puiu Georgescu este acuzat de faptul că a abuzat de funcția pe care o avea la acea vreme (era Președintele Senatului) pentru a impune o metodologie care să-l favorizeze.
Sau că a îngrădit dreptul unor persoane care aveau funcții în Universitate de a fi membri în Senat. Și acuzațiile nu se opresc aici.
Probabil cele mai grave acuzații spun că “au fost validate alegeri de director de departament fără ca respectivul candidat să fie prezent în universitate la momentul alegerilor”. Și că există persoane care se află la al patrulea mandat de senator, una dintre ele fiind chiar viitorul rector Lucian Puiu Georgescu.
Confirmarea schimbului de adrese/documente dintre Ministerul Educației și Cercetării (Corpul de Control) și Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați/ rectorul Iulian Bârsan a venit de la (încă) rectorul universității.
Iulian Bârsan a recunoscut și faptul că a răspuns astăzi adresei Corpului de Control. Dar a refuzat să vină cu vreo concluzie, precizând doar că a trimis toate documentele care i s-au cerut.
Nu sunt eu în măsură să stabilesc dacă sunt nereguli sau nu. Eu le-am trimis toate documentele cerute. Să stabilească ei dacă au fost nereguli, că doar alegerile au fost validate de minister. Legat de faptul că au fost validați mai mulți senatori la al patrulea mandat, da, pot să vă confirm că există 3 astfel de cazuri și că profesorul Georgescu e unul dintre ele. Eu dacă aram în situația de a avea trei mandate de senator spuneam că nu pot să candidez. Despre alegeri nu pot să vă spun decât că rectorul a asigurat doar suportul tehnic. Cei de la Comisia electorală sau de la Senat trebuiau să verifice dacă totul a fost conform legii. (rector Iulian Bârsan – Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați)
Ce spune Lucian Puiu Georgescu despre trecutul comunist și acuzația că și-ar fi falsificat CV-ul
Am încercat să discut pe marginea subiectului și cu viitorul rector Lucian Puiu Georgescu. Acesta a ținut să precizeze că momentan el este doar un umil membru al comunității academice. Inițal, viitorul rector a refuzat dialogul, cerându-mi să-i trimit în scris întrebările.
Apoi, după ceva insistențe, Lucian Puiu Georgescu a susținut că nu știe nici conținutul petiției și nici de vreo adresă a Corpului de Control. Cât despre vreun comentariu privitor la acuzațiile din petiție, nici vorbă. Viitorul rector a precizat totuși că va răspunde la întrebări deabia atunci când va avea oficial funcția. Ceea ce se va întâmpla pe 22 februarie a.c.
Cu greu am obținut o declarație de la Lucian Puiu Georgescu legată de acuzația de falsificare a CV-ului profesional, acuzație lansată de istoricul Marian Oprea în Observatorul Cultural. Iar ea a sunat fix așa: “Ceea ce scrie în CV-ul meu este 100% adevărat”.
Degeaba am încercat să-i explic că există documente în articolul cu pricina care contrazic ceea ce spune, viitorul rector a declarat repetitiv că tot ce apare în CV-ul profesional este adevărat.
Sursă foto: Observatorul Cultural.
Citește și: Profesorii Ion Cordoneanu și Lucian Georgescu, singurii candidați pentru funcția de rector