După ce a negat cu vehemență că se va mai implica în politică, fostul primar Marius Stan își va lansa candidatura la Primăria Galați. Se va întâmpla vineri, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Partidul Împreună pentru Moldova. Partid care la Galați va fi condus de un fost liberal, adică seminecunoscutul Daniel Lupașcu.
Dacă ieri președintele PMP Cătălin Cristache își anunța candidatura, pozând în figuri politice cu iz mesianic, de vineri un loc în cursa pentru Primăria Galați va fi ocupat de fostul edil Marius Stan. Dacă ținem cont că liberalii și cei de la USR PLUS nu și-au anunțat încă candidații, constatăm că deja devine aglomerat în stația care duce spre Primăria Galați.
Asta în condițiile în care, o spune mai toată lumea, șansa “antipesediștilor” de a-l învinge pe actualul primar ar fi un candidat unic al dreptei, care să aibe și ceva notorietate. Numai că fiecare dintre liderii de dreapta pare a avea o agendă proprie, destul de straină de lupta în sine pentru Primărie.
În condițiile astea, rămâne o singură întrebare: cine îi va aduce lui Pucheanu niște Pepsi și popcorn, nu de alta, dar constatăm că băieții ăștia de pe partea dreapta par să facă singuri toată munca?!
Bine, dacă am fi răutăcioși, ne-am putea întreba și dacă asta nu e o modalitate prin care Marius Stan va reuși să-i găsească în sfârșit un locșor călduț lui Aurel Vlaicu (așa cum se putea anticipa).
La urma, urmei, Marius Stan a mai făcut-o pe agentul electoral pentru Cătălin Cristache și uite ce bine i-a mers fazanului, care nu numai că a ajuns în Parlament pe barba/voturile lui Marius Stan, dar a și crescut în procente un partiduleț compus din piese de domino.
Acum, Marius Stan are șanse mari să rupă un procent important din voturile pentru Primărie. Probabil peste 10%. Dar e puțin probabil să poată câștiga cu un partid de care nu a auzit nimeni. De fapt, e ca și cum ar trage la căruța cu roți pătrate calul lui Făt Frumos. Numai că există riscul ca atelajul ăsta politic să nu nimerească autostrada și să eșueze pe drumul ăla express care nu există.
Citește și: Cui îi dă fiori pe șira spinării vizita lui Marius Stan la DNA?!