Urmașii lui Ștefan cel Mare din sudul Moldovei nu-și mai incendiază grânele de frica năvălitorilor Acum le vând chiar celor din cauza cărora fugeau mâncând pământul. Le vând de frica sărăciei.
Am făcut o introducere istorică pentru o relatare modernă despre cozile de tiruri din portul Galați. În fiecare an, în perioada septembrie-octombrie se formează cozi uriașe cu autotrenuri care așteaptă să descarce marfa. Tirurile sunt pline în special cu cereale vândute la export de fermierii din județul Galați. Marfa ajunge peste tot în lume, inclusiv la prietenii turci și tătari.
Fermierii din sudul Moldovei vând la export nu pentru prețul primit. Ei aleg această variantă deoarece în județ nu există silozuri. Spațiile de depozitare pe care statul le deținea înainte de 1989 au fost privatizate, iar noii proprietari au impus taxe dodoloațe care îi îndepărtează pe fermieri. Oricum, în prezent, în județ mai există doar șase silozuri cu capacitatea de depozitare de până la 10.000 de tone.
Revenind la cozile tradiționale din port, acestea sunt explicate în fiecare an prin lipsa cumpărătorilor de cereale de pe piața autohtonă, prin nivelul scăzut al Dunării și prin numărul mare de mărfuri care vin din alte județe și din Republica Moldova. Anul viitor va fi la fel.