Dacă e să începem cu vestea bună, putem spune că, la nivelul unui an calendaristic, salariul mediu net al gălățenilor a crescut cu 548 de lei. Vestea bună se oprește aici, dacă nu ieșim din granițele județului. Pentru că, dacă ieșim, vedem că suntem la aproape 200 de lei distanță de salariul mediu național și la 1.000 de lei de fruntași.
Așadar, să păstrăm trendul pozitiv al știrii și să spunem că, așa cum notează ultimul buletin statistic al institutului național de profil, în iunie 2019 salariul mediu net la nivelul județului Galați era de 2.969 față de 2.421, în aceeași lună a lui 2018. Cel mai bine o duceau angajații din servicii 3.170 lei (față de 2.608 în iunie 2018), urmați de cei din industrie și construcții (2.711 lei față de 2.162 lei) și, la coadă, agricultura, silvicultura și pescuitul (2.073 în loc de 1.724 lei).
Dacă salariile și-au mai revenit, nu înseamnă că auzim și duduitul economiei locale. ”O parte din creșteri au venit pe trendul național, cum este cazul lucrătorilor din construcții. În continuare cererea e mai mare pe piața gălățeană, la majoritatea serviciilor. Un efect negativ a fost că, din cauza majorărilor salariale impuse la nivel național, s-a diminuat numărul firmelor care prestează ori produc, neputând susține acest costuri sau chiar negăsind specialiști nici la o asemenea ofertă salarială”, susține Radu Oprea, președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Sud – Estul României.
Cam așa e pe la noi. Prin țară, câștigul salarial mediu nominal net a fost de 3.142 lei în luna iunie, în creștere față de luna precedentă cu 41 lei (+1,3%). La ce nivel au ajuns cei mai bine plătiți conaționali ai noștri? Păi, în București salariul mediu net a depășit 4.000 de lei, în Cluj e în jurul a 3.500 de lei iar în Iași – 3.400 de lei. Vorbim de salarii medii raportate la întreg județul că, dacă le prezentăm pe cele din municipii, nu mai rămân decât pensionarii prin Galați.