Gălățenii vor vedea roșu în fața ochilor. Și nu numai. În weekend, pe faleza Dunării va avea loc o „cursă de alergare în culori”. Șoferii, în schimb, vor vedea doar roșu în fața ochilor. Asta pentru că evenimentul închide faleza și alte străzi din vecinătate. Alții vor avea și dureri de cap după participarea la Festivalul Berii Oktoberfest.
Primăria Galați a anunțat că „The Color Run LOVE TOUR” (cursa de alergare în culori) se va desfășura pe Faleza Superioară a Dunării sâmbătă, între orele 12.00 și 20.00. Asta înseamnă că, în intervalul menționat, pe bulevardul Marea Unire nu o să treacă nici o planetară sau bucșă. Interzise mașinilor vor fi și porțiuni din străzile Al. Cernat și Regiment 11 Siret. Bonus, pe la Elice nu se va circula de vineri până duminică, iar mașinile se vor buluci pe breteaua din vecinătatea parcului de pe faleză.
„În perioada 27.09.2019, ora 18.00 – 29.09.2019, ora 6.00 circulația se va închide pe bulevardul Marea Unire, de la intersecția cu str. Prelungirea Traian până la Hotel Vega, cu excepția bretelei de acces. În data de 28.09.2019, între orele 12.00 și 20.00, circulația se va închide pe bulevardul Marea Unire, din zona porții de acces de la Complexul Muzeal de Științele Naturii până la intersecția cu strada Prelungirea Traian. De asemenea, se va închide circulația pe strada Al. Cernat, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Armata Poporului și intersecția cu bulevardul Marea Unire, precum și pe strada Regiment 11 Siret, de la sensul giratoriu din zona Penny Market până la intersecția cu bulevardul Marea Unire.” (Primăria Galați)
Ne-a măcinat curiozitatea și am intrat pe site-ul organizatorilor evenimentului de pe faleză ca să aflăm că „The Color Run” este o cursă necronometrată de 5 kilometri, în cadrul căreia mii de participanți sunt vopsiți din cap până-n picioare în diverse culori, la finalul fiecărui kilometru parcurs. Participanții încep cursa în haine albe și o termină colorați, iar la finish au parte de un „duș” cu pudră colorată.
Vă vine sau nu să credeți, cursa colorată a devenit o nebunie mondială, din 2011, de la prima ediție desfășurată în SUA și până în prezent, aducând la start peste cinci milioane de oameni. La Galați este o premieră și, din câte am înțeles, la eveniment pot participa și cetățenii care vin de la Oktoberfest sau cei care ies din tura de noapte de la combinat.