Edilii gălățenilor lucrează peste program. Asta ca că să le închidă gura cârcotașilor care se tot uitau pe fluturașii de salariu din Primărie. Miercuri, de exemplu, primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, însoțit de trupa lui Papuc, va fi în Parcul Eminescu. Nu dimineață, ci la ora 18.30, ca să taie panglica agățată de gardul bătrânului parc.
În primul rând este de apreciat faptul că parcul nu a fost acoperit cu beton. În al doilea rând, surprinde ora aleasă pentru ceremonia edilitară. De fapt, îi surprinde pe neavizați pentru că 18.30 este ora perfectă pentru o plimbare în mijlocul electoratului, cu mai puțin de un an înainte de alegeri. În plus, parcul arată mult mai bine noaptea decât ziua datorită luminilor și pentru că defrișările nu mai sunt vizibile în întuneric.
În ceea ce privește parcul, părerile sunt împărțite. Noi spunem că arată bine și că aleile, luminile și piesele de mobilier au fost alese cu inspirație. Bineînțeles, ar fi fost mult mai bine dacă dispărea și clădirea cu renume de filme xxx sau dacă nu se tăiau numeroși copaci! Ar fi fost chiar de aplaudat dacă și la Spicu se întâmpla la fel.