Azi a fost lansat la bordură sistemul de e-ticketing care, se bat cu pumnul în piept autoritățile, cică va fi cel mai performant din România. Momentan, sistemul, care arată promițător ce-i drept, funcționează doar în sala de conferințe a Primăriei Galați. Dar nu vă îngrijorați, căci avem promisiuni ferme că până în toamnă va fi instalat și pe autobuzele care par să se dezintegreze dintr-un moment în altul. Da, pe astea vechi care o ard în stilul eppur si muove dar cică și pe cele noi, care tot avem promisiuni că vor apărea la un moment dat.
În sistemul de e-ticketing, care le este fluturat gălățenilor de vreo 8 ani de zile, s-au investit o căruță de bani. Mai exact 26.189.365,90 lei cu TVA. Și, având în vedere că vorbim de fonduri europene, șansele ca ticketingul ăsta să fie o chestie modernă și utilă cresc vertiginos.
Probabil că și de asta cei responsabili nu au rezistat azi tentației de a se întrece în promisiuni despre un transport civilizat. Doar că până acolo e cale lungă, cam de vreo două trei licitații, am zice noi.
Revenind la e-ticketing. Hai să povestim ce e așa deosebit la el. În primul rând, sistemul va dispune de șase canale de distribuție a titlurilor de călătorie:
- 25 de puncte de vânzare deținute de către Transurb;
- 17 puncte de vânzare ale distribuitorilor terți;
- 24 automate de vânzare a biletelor (AVM);
- Plata cu card bancar la bordul vehiculului – doar la șofer;
- Prin intermediul site-ului web;
- Prin intermediul aplicației de pe telefonul mobil.
Ideea e că vom avea multiple modelități de plată. Pe lângă clasicele bilete, vor fi carduri nominale sau nenominale. De asemenea, plata se va face de pe mobil, de pe site și chiar cu cardul personal, ceea ce e o noutate. Vor fi și 102 panouri de informare, ceea ce înseamnă că vechile grafice ale Transurb vor deveni istorie. Apoi, deloc de neglijat e faptul că vor fi montate 140 de camere video, care printre altele vor avea rolul de a preveni vandalismul.
În plus, sistemul va dispune de dispozitive de numărare a pasagerilor care vor fi instalate în autobuzele și troleibuzele din dotare. Această soluție va furniza rapoarte precise cu privire la numărul călătorilor pe fiecare linie în parte. Sistemul de numărare a pasagerilor va fi integrat în Managementul Flotei pe platforma software NEXT a Swarco Mizar.