Judecătorii protestează, procurorii protestează, asociațiile civice protestează, personalul sanitar protestează, diaspora protestează, taximetriștii protestează, actorii protestează, vameșii protestează…. Avem senzația că toată lumea protestează.
Chiar așa: cine nu protestează în România condusă de un condamnat penal și de o semianalfabetă? Nici măcar consilierii școlari nu stau cuminți, chiar și ei protestează!
Nu este zi fără proteste la adresa Guvernului. Luni, de exemplu, au început protestele procurorilor și ale judecătorilor gălățeni. Domnii și doamnele cu perucă au anunțat că se alătură protestelor din justiție și că își suspendă activitatea în următoarele două săptămâni. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în Adunarea Generală a Judecătorilor, iar protestul va fi organizat zilnic, timp de două ore.
„Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Galați a decis cu unanimitate de voturi, ca formă de protest față de adoptarea OUG 7/2019, suspendarea activității instanței în perioada 4.03.2019-17.03.2019, în intervalul orar 12.00-14.00, cu excepția cauzelor urgente în materie penală și a programului cu publicul la compartimentele instanței”, a anunțat Biroul de Informare și Relații Publice al Judecătoriei Galați.
Nici procurorii gălățeni nu sunt prea fericiți de moșmondelile legislative făcute de Guvern. Începând de luni până pe 17 martie, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi își suspendă activitatea cu publicul. Dacă aveți nevoie de ei, trebuie să știți că procurorii nu mai comunică decât prin e-mail, fax și poștă.
„În Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, care a avut loc în data de 1 martie, în unanimatate s-a hotărât suspendarea activitaţii cu publicul in perioada 4 -15 martie 2019 , ca formă de manifestare a dezacordului faţă modificările legislative realizate prin OUG 7 din 2019. Vrem să aducem la cunoştinţă publicului, pe această cale, că activitatea cu publicul se poate desfăşura prin trimiteri, fax, email, servicii poştale şi alte astfel prevederi prevăzute de codul de procedură penală. De asemenea, se se pot adresa unităţilor de poliţie de pe raza municipiului Galaţi”. (Daniela Azamfirei, prim procuror adjunct Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi).
Tot luni a fost grevă japoneză în educație. 90 de salariați ai Centrului Județean de Resurse Educaționale Galați au purtat banderole albe la mâini, dar și banderole tricolore. Oamenii spun că sunt discriminați (nu primesc câteva sporuri) și se declară nemulțumiți de problemele din sistem: dotări proaste, suprapunere de activități, subfinanțare… În rest, țara merge ca pe roate, cu viteză spre anul 20-20.