Șăful peneliștilor gălățeni a reușit să urce pe culmile ridicolului politic. George Stângă lovește magistral demostrând un rafinament greu de egalat. Păi ce e ușor să faci politică din Cuca gândirii?! E greu tare, vă spune George. Dar să reușești să faci politică la cortul transparenței chioare nu-i chiar la îndemâna oricui. Și asta nu-i nimic. Tare mult aș vrea să aflu care sunt profesioniștii care au reușit să-i releve lui Stângă tehnologia asta de ultimă generație numită plasmă carpetată.
Cred că pesediștii sunt îngroziți de dibăcia peneliștilor. Adică nu trece o săptămână și liberalii umplu facebookul cu imagini despre câte-o descălecare de-a lor în vreo comună sau sat din județ. De data asta, duminică mai exact, George Stângă a ajuns la Cuca. Ceea ce e foarte bine, aș spune chiar execelent. Numai că primirea a fost cam celofanie, așa. Cucanii peneliști și-au pus la bătaie carpetele și un cort extrem de transparent, dotat cu un fel de plasme de rit vechi, pe care rulau programe de genul: Răpirea din serai.
Și asta nu e tot. Politica de înaltă clasă s-a făcut cu basca pe masă. Dar pe stomacul gol. Dacă la masa prezidiului a mai poposit o sticlă de apă și-un stics expirat, peneliștii din Cuca i-au admirat ideile lui Stângă cu masa goală. În fine, unii dintre ei păreau finanțați pe o filieră indiană, că doar nu făceau degeaba reclamă mascată la ArcelorMittal.
Oricum, se vede treaba că la PNL Galați treaba merge carpetă. E așa o emulație care-i bagă-n sperieți pe adversarii politici. Oamenii gândesc, au idei și o grămadă de parchete. Că doar se știe, imaginea contează. Mai ales aia care a rămas încremenită pe carpeta din celofan.