Imaginea Galațiului e zbârcită rău. A mai încercat Pucheanu să-i pudreze nasul cu un Logo (despre care s-a spus că ar fi plagiat) poate, poate nu i s-or mai vedea negii păroși. Dar parcă tot degeaba, atât timp cât ai un site cam slinos, conceput prin neolitic, rufos și ceva mai urât decât Muma Pădurii.
Ori în condițiile astea să te preocupe mai mult să cumperi un videoclip de promovare de aproape 20.000 de lei, e cam de pestă porcină. De fapt, e ca și cum te-ai da cu un parfum scump peste chiloții vechi și nespălați, care pe dedesubt mai sunt și puțin rupți în cur.
Dacă tragem linie, până acum administrația Pucheanu a băgat 7000 de euro pentru un logo plus un design la un site care e ca și cum nu există, la care se adaugă alți 4000 și ceva pe un clip de prezentare. Videoclip care va fi pus probabil pe site-ul Primăriei Galați, nu? Doar că de amărâtul ăla de site, care e totuși cartea de vizită a Primăriei Galați, nu se ocupă nici mama lui Timur Lenk.
Ori în condițiile astea Pucheanu poate să se laude că s-a ocupat de orice altceva numai de identitatea vizuală a Galațiului nu. Așa, ca fapt divers, pot să vă spun că prima dată când edilul s-a apucat de promis, în legătură cu identitatea vizuală a Galațiului, a fost prin primăvara anului 2017.